Fotografia de arta

Conform definitiei, fotografia inseamna a "desena / picta cu lumina" (din greaca veche: φῶς = photos = lumina & γραφή = graphé = a desena).

Fac fotografii unor locuri, obiecte, lucruri, oameni si momente pline de insemnatate pentru mine. Uneori oamenii care imi privesc fotografiile se pot transpune in /  si traiesc trairile mele, dar unii nu pot face asta!

Incerc sa pictez cu lumina!

"A photograph is usually looked at - seldom looked into." - Ansel Adams

Ma numesc Arthur Mustafa, sunt fotograf si iubesc!

Sunt un fotograf roman nascut in targusorul de provincie Lipova, din judetul Arad, iar in prezent traiesc in Bucuresti.

Iubesc aceasta lume minunata in care am fost nascut, iubesc  tara in care am aparut, iubesc oamenii din jurul meu. Dar, mai presus de toate, iubesc NATURA, tot ceea ce “acel cineva” a creat pentru ca sa ne aminteasca mereu ca da, suntem fapturi extraordinare, dar exista multe altele pe aceasta  planeta care sunt la fel de frumoase.

Obisnuiesc sa calatoresc de 14 ani prin tarisoara noastra draga, de cele mai multe ori cu un grup de oameni la fel de “nebuni” dupa natura ca si mine. Am umblat pe aproape toti muntii, dealurile, vaile si campiile Romaniei si as mai umbla inca 1.000 de ani de acum incolo. Ma bucur enorm sa vad cati fotografi romani publica imagini tot mai frumoase cu locurile fermecatoare din tara noastra.

Iubesc tot ceea ce tine de natura si de oamenii care iubesc natura in tara asta! Din dragostea pentru natura am aparut eu, un fotograf. De cand ma stiu am preferat sa fiu in mijlocul naturii, sa fiu inconjurat de flori si gaze, de copaci si pasari, de vai umbroase si izvoare racoroase, de munti inalti sau campii nesfarsite. Am inceput prin a calatori. Apoi am inceput sa studiez natura si biologia sa, iar timp de 6 ani am fost sub vraja profesorilor clujeni, care m-au invatat tainele lumilor ce ne inconjoara.

Am continuat sa calatoresc. A fost imposibil sa nu remarc, in toate calatoriile mele, puterea creatoare a luminii. Asa mi-am amintit de cadoul facut de tatal meu cand am implinit 14 ani, si anume un aparat foto rusesc, Zenit E, cu obiectiv Helios, din 1971 dar aflat intr-o stare destul de buna. Probabil ca sunt multi dintre cei care citesc aceste randuri, care isi amintesc de acest aparat si parca vad, in coltul gurii lor, zambetul melancolic … As putea spune ca a fost o dragoste la prima vedere ... De cum am inceput sa fotografiez cu acel aparat, am fost fascinat de modul cum poate fi capturata si redata lumina.

"You don't take a photograph, you make it." - Ansel Adams

Lumina este cea care le creaza pe toate, mai ales fotografiile noastre. Fara lumina, n-ar mai fi nimic. Nici fotografie. Probabil de aceea am ales ca motto al meu: “Pictez, cu lumina si pixeli, frumusetea lumii!”. Eu consider ca fotografia este tot o forma de pictura, doar ca noi, fotografii, nu punem pe panza culori si desene, ci incercam sa capturam un moment, o stare, o emotie, o fractiune de timp si de lumina, s-o prindem cumva si s-o imortalizam, fiind prin aceasta creatori ai istoriei lumii noastre. Pictez cu pixeli, pentru ca acum, in era digitala, am lasat Zenit-ul undeva, pe un raft plin de praf, si am trecut, timid la inceput, la noile minunatii tot mai bogate in pixeli pe care ni le ofera tehnologia moderna. Uneltele digitale de prelucrare, adevarate laboratoare foto virtuale, imi permit acum sa fiu manipulatorul si creatorul desavarsit al imaginilor capturate. Incerc mereu sa ma perfectionez, sa studiez lumina in toate manifestarile ei. Incerc sa ma folosesc de ea pentru a ma exprima pe mine ca artist, pentru a-mi manifesta fizic propriile viziuni si idei artistice. Realitatea e extraordinara de cele mai multe ori, dar nu e suficienta intotdeauna pentru ca un artist fotograf sa-si exprime toata gama de emotii si trairi. De aceea veti vedea ca de multe ori am apelat la alterarea realitatii pentru a ma exprima mai eficient.

Asta nu inseamna ca am uitat de frumusetea pura si nealterata a naturii. Nu, dimpotriva, posibilitatile de alterare digitala a imaginilor mi-au dezvaluit secretul ca “mai putin inseamna mai mult” si ca ele nu substituie talentul, perseverenta si dedicatia pe care trebuie sa le aiba un fotograf pasionat.

De la la inceput a fost evidenta pasiunea mea pentru fotografia de peisaj si natura, macro si wildlife. Cu timpul, am inceput sa descopar si sa indragesc si alte aspecte ale fotografiei, o preferinta speciala avand in prezent pentru fotografia abstracta.

"Sometimes I do get to places just when God's ready to have somebody click the shutter." - Ansel Adams

Ceea ce ma atrage cel mai mult, si cea pentru care fac eforturile cele mai mari, este si va fi intotdeauna fotografia de peisaj. Citatul de mai sus spune tot despre motivatia mea si explica pe de-a-ntregul dragostea pe care o voi simti mereu pentru peisaje, munti, dealuri, campii, ape, nori, ploaie, zapada, mare, copaci, flori, animale si tot ceea ce compune minunata natura.

Fotografia abstracta este unul din genurile mele preferate. Probabil din cauza ca imi permite sa fiu creator de imagini pe un nivel mai mare decat alte genuri de fotografie. In fotografia abstracta ne putem juca asa cum vrem si ne putem prezenta versiunea proprie a a unei realitati de moment. Si aici putem opta pentru abstractizarea la scara mare sau mica. Mie imi plac foarte mult modelele si formele create de peisajul naturalo-rural din tarisoara noastra draga, care ne ofera atatea locuri minunate. Dar si mai mult imi place sa iscodesc cu obiectivul foto lumi mai mici, lumi ascunse sau greu observabile, lumile pe care calcam sau le trecem cu privirea. Mi se pare o provocare continua sa caut sa gasesc frumusetea acolo unde ne-am astepta cel mai putin s-o gasim.

Eu sunt pasionat de fotografia de natura, peisaje, portrete, instantanee … si fotografie abstracta. De aceea, atunci cand merg in cate o tura foto, gandesc tot timpul pe mai multe planuri, pe cele ale genurilor fotografice care ma intereseaza, iar atunci cand apare ceva potrivit, trebuie ca vederea, gandirea si imaginatia mea sa treaca automat in modul de fotografiere adecvat. E ca si atunci cand schimbi programele de fotografiere de pe rotita de Dial, setarile manuale ale aparatului sau diferitele obiective din dotare, fiecare adecvat unei situatii. Asa ca nu ma pot abtine sa ma opresc si sa petrec o ora, sau mai mult, aplecat si concentrat in cele mai caraghioase pozitii, deasupra unui ochi de apa inghetat sau in fata unei crengute plina de chiciura, asteptand o lumina potrivita, cautand o perspectiva neobisnuita sau admirand perfectiunea unei creatii atat de efemere cum este apa in stare inghetata.

Asa se intampla ca incep prin a fotografia in genunchi niste cristale enorme de gheata, care amintesc de niste conifere din Paleozoic, apoi continui prin a observa in apropiere degetele de gheata ale mantiei ce acopera malul unui izvor, pentru ca in final sa ma vedeti trantit pe burta, pierdut in contemplare in fata unei baltoace inghetate, in care, la momentul potrivit al zilei si cu lumina potrivita, pot admira sulitele formate de aerul prins in capcana gheturilor. Acest gen de fotografii sunt cele care mi-au sugerat ideea de macro-universuri inghetate. Le putem numi si “foto-macro-versuri”, pentru ca, intr-adevar, design-ul lor aminteste de o anumita lirica, exista o armonie si o eleganta in aspectul lor, care ne umple de admiratie daca suntem deschisi in fata minunatiilor naturii.

Cu cat ne aplecam mai mult si ne indreptam atentia spre lumea de la picioarele noastre, cu atat descoperim mai multe detalii si lucruri interesante. Cu putina imaginatie, orice poate fi transformat intr-un subiect demn de a fi fotografiat. Chiar si niste umile fire de iarba, incremenite de uimire in fata frumusetii reci a iernii.

Apa este sursa vietii; dar, in acelasi timp, pentru mine este o sursa inepuizabila de inspiratie pentru fotografia abstracta si grafica fotografica. Invatat mereu sa observ, sa pictez sau sa fac grafica cu aparatul foto.

Uimitor e cuvantul care imi vine in minte cand ma gandesc la apa si la reflexii.

Pentru mine, a fotografia reflexiile si refractiile de la suprafata apei reprezinta in primul rand efectul terapeutic al unei sedinte de meditatie si observatie, in fata minunatiilor care ne inconjoara mereu, a vietii minunate de care uitam de multe ori sa ne bucuram asa cum ar trebui. E incredibil de benefic pentru mine sa stau si sa admir luciul apei, formele care se reflecta in ea, modul in care sunt deformate de actiunea vantului, valurilor si unghiului sub care cade lumina. De multe ori ma pierd si uit de mine, contempland infinitele forme abstracte si milioanele de culori, nuante si tonuri care se nasc si traiesc o fractiune de secunda, fara ca nimeni sa aiba habar, iar apoi dispar la fel de repede cum au aparut, dand nastere altor si altor mii de forme, culori si plasmuiri ciudate. Admirandu-le si invatand sa le fotografiez, mi-am dat seama ca pot fi si eu la randul meu pictor si grafician, cu ajutorul aparatului foto.

Imi place sa fotografiez cel mai mult toamna. In special in orase. Nu stiu exact de ce, dar din octombrie si pana la sfarsitul lunii noiembrie, peste orase pluteste o amosfera de romantism, amestecata cu un cotidian agitat si un freamat mereu crescand. Desi acum e perioada din an cand aici e cea mai mare forfota si imbulzeala de minti luminate, acum reincepe activitatea care a fost lenesa dupa concediile lungi de vara, mie acum mi se pare ca orasele sunt cele mai frumoase. Poate oamenii sunt mai relaxati dupa concediu, poate temperatura e mai placuta pentru plimbari, poate zilele sunt prea scurte si oamenii prea dornici sa se bucure de razele molcome ale unui soare tomnatec, poate eu m-am mutat in orasele mari intr-o toamna si mi s-a imprimat aceasta atmosfera speciala in suflet. Sau poate chiar asa e: orasele mari sunt mai romantice, mai vesele, mai animate, mai melancolice, mai colorate, mai dinamice si mai lenese, mai placute – toamna!

M-a fascinat intotdeauna aceasta minunata decadere a naturii verzi in fata iernii ce va sa vina, nemiloasa si crunta. In natura, indiferent ca e in oras sau altundeva, totul moare frumos. Copacii, plantele, se leapada de vesmintele de peste an, intr-o maniera splendida, oferindu-ne un spectacol in fata caruia orice fotograf simte nevoia imperioasa de a scoate aparatul si de a declansa.

Toamna imi place sa fotografiez dimineata, la amiaza, seara, noaptea, in cursul saptamanii, in week-end, in timpul serviciului si in pauze, sa fotografiez vesel sau trist, sa fotografiez cand e soare sau cand ploua, oricand … E o perioada cand lumina e frumoasa mereu, la orice ora a zilei, pe orice conditii atmosferice.

Ma plimb adeseori, ma opresc din cand in cand si aplec privirea in jos. De o vreme m-am antrenat bine si de obicei vad imediat ceva interesant. Ma uimeste mereu cum lucruri banale pot fi transformate in fotografii interesante, cu putin antrenament, atentie si un strop de talent. Observ detaliile, compozitiile naturale care nu asteapta decat sa fie incadrate de un ochi profesionist, observ impletirile de nuante si controlez apoi cu atentie unghiul luminii, pentru a obtine reflexii si culori deosebite. Oricat de des as face lucrul acesta, intotdeauna sunt fascinat de ideea ca la picioarele mele se astern fotografii minunate, care abia asteapta sa fie culese.

Imi plac toate anotimpurile. Fiecare are farmecul sau si fiecare ofera ceva deosebit. Imi place la fel de mult si iarna, la fel ca celelalte anotimpuri. Iarna este pura, simpla si plina de surprize. Iarna, lumina este ireala.

Merg destul de des la munte in sezonul de iarna si cel mai mult imi place atunci cand am parte de conditii meteo cu cer senin sau partial acoperit. Aceasta pentru ca imi place mult sa ma joc cu lumina si cu nuantele sale, cu intensitatea diferita a luminii naturale, cu formele pe care le pot fotografia iarna, atunci cand zapada acopera totul si lumea este transformata in ceva diferit, este acoperita de o haina curata, stralucitoare, pe care soarele se distreaza si, aruncandu-si razele lenese si distante, picteaza unghiuri si curbe neobisnuite, forme abstracte, lumi efemere de intuneric si lumina.

De cele mai multe ori, merg singur sau in grupuri foarte restranse. Vizitez zone montane mai deschise, cu vai largi si multe dealuri care se pierd molcom in campii indepartate. Imi plac acestea pentru ca ofera o varietate mare de peisaje si multe posibilitati de a surprinde fotografii inedite. Ma cazez la o pensiune sau la o cabana si apoi, intrand treptat in starea mea speciala pe care o am atunci cand merg la munte si cand fotografiez, trag puternic aer in piept si las pasii sa ma poarte singuri, spre destinatii necunoscute. Nu imi planific in detaliu turele foto, pentru ca imi place sa fiu surprins de ceea ce gasesc la fata locului. Asa se face ca, de cele mai multe ori, ratacesc multe ore pe dealuri si pe pantele muntilor imbracati in diamante sclipitoare in lumina soarelui. Imi mai place la munte ca totul se schimba mereu, peisajele si conditiile meteo, cerul si norii se modifica in permanenta, dupa bunul plac al vantului mai mult sau mai putin inversunat.

Asa ca ratacesc si las spiritul fotografiei sa ma patrunda, bucurandu-ma de minunatiile naturii la fiecare pas.

Iarna este un anotimp al linistii si reflectiei, al gandirii si al miscarilor lenese. Totul pare static. Dar, urmarind cu atentie ceea ce se intampla in jur, surprindem cu placere toate formele abstracte create de lumina soarelui, care atunca umbre si contraste placute pe zapada. Atunci cand gasesc un subiect care imi place, il studiez si incerc diferite abordari. Pot spre exemplu sa optez pentru un cadru larg, in care sa includ multe elemente, in care pastrez putine detalii si nuante, dar efectul general este puternic datorita contrastului mare si a formelor surprinzatoare. Alteori incerc sa izolez subiectul, pastrandu-l doar pe el si umbra sa, cadrul rezultat emanand o atmosfera de intimitate si apropiere.

Concluzionand si simplificand tot ceea ce am spus pana acum, iubire – natura – simplitate, mi-am dat seama ca fotografia care ma reprezinta, pana in prezent, nu poate fi decat una:

Cred ca aceasta e fotografia care imi este cel mai aproape de suflet, deoarece reuseste sa imbine armonios toate cele trei aspecte care imi reprezinta folosofia mea de fotograf.

Nicicand, o secunda nu mi s-a parut a fi mai lunga, decat atunci cand am facut-o, in fata calmului si armoniei naturale. Unii vad in ea o poza cu pasari, dar eu vad un tablou al naturii desavarsite.

Astfel de momente nu sunt rare pentru fotograful care iubeste, gandeste complex dar fotografiaza simplu, si care recunoaste umil rolul sau de componenta a acestei lumi, nu de stapan al ei.

Toti oamenii sunt frumosi. Depinde doar de fotograf daca e capabil sa vada asta. Ador felul in care lumina ne poate infrumuseta sau urati. Ador felul in care ma pot folosi de lumina ca sa scot in evidenta frumusetea oamenilor. E greu sa le vezi sufletul. Iar eu m-am temut mereu sa ma apropii prea mult de oameni. Poate de aceea reusesc atat de rar sa le vad sufletul si sa le capturez frumusetea interioara, la exterior.

“Beauty can be seen in all things, seeing and composing the beauty is what separates the snapshot from the photograph." – Matt Hardy

Fotografia mea este intotdeauna subiectiva. Fotografiez ceea ce simt. Fotografiez atunci cand simt. Fotografiez ca sa simt. Fotografiez intotdeauna ceea ce ma inspira, ma misca, ma emotioneaza, face ca acea micuta voce dinlauntrul meu sa spuna "Scoate-ti Nikonu` si fotografiaza! Da, asta reprezinta ceva, inseamna ceva pentru tine. Trebuie sa faci aceasta fotografie!". Iar eu nu pot decat sa ma supun acestei voci interioare, care e vocea sentimentelor mele. De cele mai multe ori e vocea sentimentelor de placere. Uneori imi vorbesc si sentimentele de dezgust, repulsie sau mila. Rareori le ascult glasul. Pentru ca imi place sa vad doar frumusetea acestei lumi, frumusetea oamenilor si a locurilor.

Aleg sa vad doar frumusetea.

Iar frumusetea aceasta vreau s-o redau si altora asa cum o percep eu. Nu stiu cat reusesc. Nici nu ma intereseaza neaparat sa fiu apreciat pentru ceea ce simti tu. Ma intereseaza sa fiu apreciat pentru ceea ce simt eu. Iar daca poti sa simti si tu ceea ce simt eu, atunci poti sa fii bucuros pentru ca reusesti sa vezi frumusetea acestei lumi si sa iti abati mintea de la banalitatile zilnice. Lasa-ti mintea sa se odihneasca. Lasa-ti ochii sa priveasca. Lasa-ti sufletul sa vibreze. Lasa-ti inima sa simta.

Atunci cand fotografiez sunt intr-o anumita stare de liniste sufleteasca, de calm, de profunzime si chiar de meditatie. Poate de aceea fotografia este cea mai relaxanta activitate pentru mine. Poate de aceea natura si fotografia de peisaj sunt cele care ma pasioneaza cel mai mult. Dar ador lumina in toate manifestarile ei si de aceea cochetez uneori si cu alte genuri de fotografie.

Sunt o fiinta care iubeste frumosul sub toate formele sale si il cauta cu incapatanare si perseverenta. Cred ca de aceea am ales fotografia ca metoda de exprimare. Iubesc natura si imi place sa o reprezint in pixeli nu asa cum o vad, ci cum o simt cu retina, inima si sufletul. Ador muntele, ador sa simt sangele navalind in artere, ador aerul rarefiat al inaltimilor incarcat de mireasma jnepenilor si florilor de munte, ador sa ajung pe creasta si vantul sa ma spulbere si sa ma invaluie cu suierul sau neostenit. Ma cuprinde un fior cand ma gandesc la toate acestea pentru ca atunci ma simt liber, atunci simt forta creatoare, liber sa urc in copacul vietii si sa caut raspunsurile care ma chinuie neincetat.

Am studiat biologia din aceasta pasiune neostoita pentru munte si natura, dar oamenii sau poate soarta nu a vrut sa urmez acest curs … Asa ca in mine s-a produs o transformare, nascuta din dezamagire si deziluzie, s-a produs o explozie, am lasat sa iasa la suprafata artistul creator si iubitorul de lumina. Soarta l-a facut pe tatal meu sa imi daruiasca primul aparat de fotografiat si astfel sa-mi arate calea spre lumina.

Contrastele ma caracterizeaza si tot asa ma exprim si fotografic. Reprezint natura - diafana, frumoasa, misterioasa, eterna si necucerita, dura si perfecta; dar reprezint si formele abstracte, formele umane si creatiile oamenilor. Fotografiile mele sunt dulci si amare – cirese amare cu care va desfat sub lumina blanda a unei zi de mai fara sfarsit, pierduti in admiratie si contemplare, in linistea sublima a adoratiei reciproce.

Nu vreau sa va placa fotografiile mele! Vreau sa va pierdeti in ele, sa va abandonati simturile si sa va transpuneti acolo, pe creasta de munte, in valea scaldata de izvoare in lumina asfintitului, pe campiile nesfarsite ale cautarilor mele si printre norii raiului interior, la umbra florilor inviorate de roua diminetilor cetoase, in formele abstracte, in jocuri de lumini si umbre, in fetele oamenilor intalniti, in fiecare imagine pe care v-o prezint. Vreau sa simtiti cautarea mea neincetata si sa intelegeti ca toti suntem unul – dar nu stim! Vreau eu sa simt ca simtiti si astfel sa simt ca nu sunt singurul care cauta.

Sunt perseverent in incercarile mele de a vedea frumosul din lume si din oameni.

Frumusete exista pretutindeni, trebuie doar sa fii atent si o vei descoperi!

Nu fac o fotografie si apoi v-o arat, ci creez o lume sau va dezvalui lumea asa cum este, dar ignoranta traiului de zi cu zi va impiedica s-o vedeti.